Pornind de la principiile elementare ale drepturilor omului şi anume, de a beneficia de şanse egale de existenţă şi integrare socială, acces liber la instituţii şi servicii precum şi apărarea integrităţii fizice şi morale a persoanei, fundaţia Timişoara ’89 a înfiinţat în anul 1997 Serviciul de Urgenţe Sociale pentru persoane în situaţie de criză.
Aşa cum s-a remarcat în diversele abordări ale aceluiaşi subiect este evident ca abilităţile şi caracteristicile instituţionale şi organizatorice ale serviciilor puse în slujba membrilor unei comunităţi reprezintă un indicator important al gradului de civilizaţie al respectivei comunităţi, reliefând modul în care aceasta se mobilizează şi se structurează pentru a satisface necesităţile membrilor ei.
Programul naţional al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale afirmă: “Analiza în acest sens constată că extinderea centrelor sociale de urgenţă pentru persoane fără adăpost corespunde liniilor strategice de dezvoltare şi reprezintă o manifestare responsabilă a rolului pe care autorităţile locale trebuie să şi le asume, acela de a asigura protecţia socială a membrilor comunităţii prin prevenirea excluziunii sociale în baza principiului ca fiecare fiinţă umană are dreptul la o viaţă demnă, protejând în acelaşi timp modul de viaţă integrat al comunităţii.”
Ca o consecinţă a evaluării numărului de apeluri de ajutor individual şi cazuri noi înregistrate săptămânal, constatăm că numărul persoanelor în stare de criză este în creştere şi că societatea (comunitatea) se confruntă cu o problemă căreia trebuie să-i facă faţă pe termen lung. Atunci când în existenta unei persoane apare o criză, este inerent necesar ca cineva să poată oferi asistenţă imediată pentru acoperirea unor nevoi de bază, de la hrană, adăpost, igienă personală, consiliere şi mediere, până la asistenţă emoţională.
Astfel, prin serviciile pe care le oferă un centru de răspuns specializat şi responsabil, mare parte din aceste nevoi de bază imediate sunt îndeplinite, ceea ce face ca persoana afectată să treacă este momentul de impas şi reechilibrâdu-se, să reuşească să-şi continue existenţa integrată în societate.
În special, dincolo de absenţa unor resurse materiale şi financiare care să permită un trai decent şi un echilibru social, lipsa locuinţelor sociale este o realitate de care serviciile sociale şi responsabilii instituţiilor prestatoare de servicii sociale sunt obligaţi să ţină seama. O componentă necesară a serviciilor o constituie existenţa unei baze de date care să colecteze informaţiile ce devin astfel utile alcătuirii unui profil de lucru pentru evaluarea nevoilor şi soluţiilor pentru fiecare caz în parte dar şi pentru înţelegere şi acţiune publică în reţea.
Persoanele fără adăpost sunt cel mai relevant segment al cazurilor în situaţie de criză.
Condiţiile de reintegrare socială a persoanelor fără adăpost sunt deosebit de dificile şi ele vin în total dezacord cu principiul egalităţii şanselor. Pentru ca o persoană adultă fără adăpost cu o capacitate normală de muncă este mai expusă riscului de a nu-şi găsi un serviciu, indiferent de calificarea pe care o are. Adultul în căutare de loc de muncă intră într-un cerc vicios determinat de câteva elemente de bază: incapacitate de igienizare (nu are unde se spăla pentru a se putea prezenta onorabil la un interviu); nu are unde să-şi spele hainele sau unde să-şi ţină lucrurile; nu are unde dormi pentru a fi odihnit pentru a doua zi la serviciu; nu are un raport de comunicare empatic cu o persoană dezinteresată material de pe urma sa. În plus nici un angajator de bună credinţă nu va angaja o persoană care locuieşte în stradă, iar cei care o vor face se vor folosi de acest prilej pentru a exploata la maxim situaţia, abuzând prin obţinerea de muncă prost sau chiar de fel plătită, prin “angajare” pe diverse perioade, fără carte de muncă, prin şantaj şi violenţă.
Din inventarierea şi analiza numeroaselor cazuri de la nivelul comunităţii reiese faptul că multe persoane nu îşi pierd locuinţa peste noapte, ci în urma unui proces mai complex, de durată, care începe cu pierderea locului de muncă, divorţ, decesul partenerului sau a unui copil, pierdere a sănătăţii fizice sau mentale; pierderea resurselor conduce la marginalizare sa la incapacitatea susţinerii unei vieţi independente, inadecvare şi excludere socială.
Este o realitate că multe persoane singure în vârstă se confruntă cu situaţii de abuz sau/şi neglijare din partea aparţinătorilor sau a unor persoane care, folosindu-se de strategii juridice şi de inabilitatea bătrânilor de a se apăra, îi pun în situaţia a pierde locuinţa.
Oraşele din România şi în special oraşul Timişoara se confruntă şi cu situaţii de retrocedare a proprietăţilor, multe persoane şi familii cu sau fără copii, ajung în stradă deoarece fondul locativ de stat este epuizat, posibilităţile de a construi locuinţe sociale sunt reduse, iar singurul adăpost de noapte are o capacitate mult redusă faţă de solicitări.
Pe de altă parte spitalele şi clinicile sunt confruntate cu cazuri delicate ale unor persoane care refuză externarea deoarece nu au unde să meargă, a celor care solicită, pe timp de iarnă, internare pentru a nu dormi sub cerul liber, sau cel mai grav, a persoanelor care au suferit traumatisme sau intervenţii operatorii şi care, după cele trei zile de staţionare legală în spital, nu au unde să fie adăpostite şi îngrijite în starea lor de convalescenţă.
Nici situaţia tinerilor nu este cu mult avantajată. Cei care părăsesc sistemele de protecţie socială (casele de copii) deşi posedă o calificare, nu au cum să suporte plata unei chirii şi intră într-un cerc vicios de cele mai multe ori fără ieşire. Situaţia tinerilor cu handicap proveniţi din centrele sociale specializate este şi mai gravă, aceştia pe lângă faptul că nu au susţinere din partea familiilor, nu au abilităţi de muncă sau calificări, eşuează implacabil în stradă, ei sunt astfel obligaţi să cerşească pentru a-şi putea asigura un minim de existenţă, sau devin victime ale unor reţele infracţionare.
În municipiul Timişoara există doar două organizaţii neguvernamentale care dispun de centre pentru persoane fără adăpost (Azilul de noapte Pater Jordan şi Fundaţia Timişoara ’89) dar numărul de locuri de care dispun (100 -120 paturi) este cu totul nesemnificativ în raport cu numărul total al celor care nu au un spaţiu de locuit şi care solicită cazare. Ca şi în alte situaţii similare, pe lângă numărul limitat de locuri, nici una din cele două organizaţii nu dispune de un personal de îngrijire adecvat (îngrijitori sau personal medico-sanitar) ceea ce complică mult asistenţa în cazuri mai grave (persoane imobilizate la pat în urma unor operaţii, traumatisme sau paralizii).
Starea de fapt este mult îngreunată şi de solicitările care cresc considerabil pe timp de iarnă şi sunt imposibil de onorat dar şi imposibil şi de refuzat, astfel se ajunge la situaţia în care adăposturile cazează un număr dublu de persoane, în raport cu capacitatea acestora de găzduire, aglomeraţia are complicate efecte secundare care ţin de posibilităţile de igienizare, spălare a lenjeriei, întreţinerea salubră şi aseptica a spaţiilor, asigurarea hranei, condiţiile de socializare dar şi riscurile iscate de nivelul de educaţie şi inteligenţă al cazurilor.
Ca o consecinţă a celor menţionate, considerăm ca existenţa unui adăpost cu un profil complex de îngrijire şi tratare recuperatorie a cazurilor sociale este cu totul necesar. În acest sens, funcţionarea şi susţinerea unui Adăpost de Tranzit este o soluţie viabilă şi obligatorie pentru comunitate, atât din perspectiva cazurilor sociale cât şi din perspectiva intereselor de convieţuire a comunităţii.
Scurtă Analiză a situaţiei persoanelor fără adăpost (PFA) din Municipiul Timişoara
Oraşul Timişoara, prin poziţia sa geografică (poarta spre Vest) şi prin reputaţia de oraş cu o dezvoltare remarcabilă ce reflectă promisiunea unor locuri de muncă şi a unui trai decent într-o comunitate deschisă cu un grad de civilizaţie superior altor zone din România, a constituit întotdeauna un punct de atracţie pentru cei în căutarea unui loc mai bun de existenţă şi de muncă.
Pe de alta parte, criza de locuinţe provocată de afluxul de populaţie şi de numărul mare de imobile retrocedate cu efectul lor negativ în evacuări şi pierderea de spaţii de locuit (şi spaţii publice), a generat o amplificare a fenomenului persoanelor fără adăpost.
Experienţa îndelungată a serviciilor sociale ale Fundaţiei Timişoara ‚89 a putut observa în esenţă această situaţie şi a investigat un număr mare de cazuri de acest fel pentru care s-au făcut analize de caz, anchete sociale, fişe, fotografii, s-au filmat mărturii şi dialoguri.
Condiţiile în care trăiesc PFA sunt dramatice. Repudiaţi de societate, fără acte de identitate (mulţi dintre ei fiind analfabeţi), dezorientaţi şi trăind de azi pe mâine, fără încredere în autorităţi, hăituiţi şi alungaţi dintr-un loc în altul, ţintă a bandelor de cartier care-i bat şi jefuiesc de banii proveniţi din cerşit, PFA trăiesc în instabilitate şi inerţie, între impulsuri de violenţa şi disimulare.
Nici raportul lor cu instituţiile publice nu este încurajator sau funcţional: cabinetele medicale, spitalele şi clinicile de stat din zonă nu îi acceptă (decât ca urgenţe) pentru că nu au acte de identitate sau nu pot dovedi că provin din această regiune a ţării; cabinetele şi spitalele private trebuie plătite astfel încât PFA sunt lipsite şi de asistenţă medicală.
Conştienţi că nu sunt doriţi în comunitate, că localnicii sunt agasaţi şi deranjaţi de prezenţa lor, că sunt dispreţuiţi şi respinşi; siliţi de imposibilitatea de a-si procura cele elementar necesare, aluneca uşor în lumea interlopă recurgând la furt, spargeri de magazine şi locuinţe, tâlhărie sau crimă .
Pe parcursul anilor, în discuţiile pe care le-am avut în timpul anchetelor sociale ne-am confruntat chiar şi cu mărturii ale unor infractori daţi în urmărire generală care abia în urma contactului cu noi au consimţit să se predea. De altfel, o bună parte din adulţii fără adăpost au un trecut infracţionar şi stagii în penitenciare. Mulţi dintre cei abia eliberaţi din penitenciar vin mai întâi la fundaţie pentru a primi îmbrăcăminte, consiliere şi a căuta de lucru.
În acelaşi context al relaţiei de încredere creată între noi şi cei investigaţi am identificat cazuri de sifilis şi tuberculoză şi am făcut demersuri pentru tratarea lor în clinici de specialitate.
Alcoolismul este mai frecvent întâlnit în categoria muncitorilor zilieri care migrează dintr-o zonă în alta în căutarea unor munci ocazionale. O bună parte dintre ei nu au domiciliu, dorm în sălile de aşteptare ale Gării de Nord, în garniturile de tren ieşite din tură sau trase pe linie moartă, în adăposturi improvizate pe lângă terasamentul căii ferate, la periferie sau în clădiri dezafectate ori chiar în micile colonii ale „copiilor străzii” din tunelurile de canalizare.
Mai bine de 80% dintre copiii străzii şi un procent din ce în ce mai mare de cerşetori se droghează cu “aurolac” sau substanţe chimice cu efect halucinant şi tranchilizant. Dependenţa de “suflatul în pungă” este o realitate şi consecinţele sale în timp evaluabile încă de acum. Cunoaştem cazuri care temporal au fost integrate (domiciliu, loc de muncă, salariu mulţumitor, recâştigarea respectului de sine etc.) dar care au ajuns să piardă tot ceea ce cu greu s-a dobândit, tocmai din imposibilitatea de a renunţa la drog.
Cei mai mulţi adolescenţi fără adăpost provin din fostele case de copii. O parte însă au ajuns în stradă alungaţi de familii sau fugiţi din propriul impuls. Familiile dezorganizate sunt sursa majoră a PFA (familii supranumerale, cu adulţi alcoolici, fără ocupaţie, fără calificări, cu un grad scăzut de educaţie). Unii dintre aceşti părinţi şi-au abandonat familia şi nu mai pot fi găsiţi, alţii se află în detenţii, alţii nu îşi recunosc copiii proveniţi din legături ocazionale sau concubinaj.
Fetele sunt mai puţin vizibile în lumea străzii şi supravieţuiesc aparent mai uşor. Ele îşi procură hrană, îmbrăcăminte şi drog practicând prostituţia. Numite în limbajul străzii “producătoare” ele „lucrează” pe şoselele de la marginea oraşului, în zona Gării de Nord, pe rutele de mare distanţă ale trenurilor de noapte sau în locuinţe ale unor proxeneţi. Nu rareori ele reclamă că sunt abuzate de către membrii tranzitorii ai grupurilor cu care convieţuiesc, de către taximetrişti, conductori de tren etc.
Este un fapt vizibil că multe dintre persoanele fără adăpost care rătăcesc, cerşesc în locuri publice sau călătoresc cu mijloacele publice de transport sunt purtătoare de paraziţi, boli de piele sau venerice, tuberculoză.
Absenţa igienei elementare amplifică mizeria, starea de disperare şi agresivitatea.
Obiectivele activităţii Serviciului de urgenţe Sociale îl constituie acordarea, în mod gratuit, de servicii sociale specializate, în conformitate cu standardele generale de calitate şi individualizate potrivit nevoilor specifice şi reale ale fiecărui beneficiar, servicii menite să asigure prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situaţiilor de risc care au generat marginalizarea sau excluderea socială a persoanelor în cauză;
oferirea de servicii specifice, profesionale (juridice, psihologice, ocupaţionale) care să asigure o cât mai eficientă reinserţie socială a persoanelor care sunt găzduite temporar în Adăpostul de Tranzit;
colaborare cu instituţiile şi autorităţile locale şi organizaţiile neguvernamentale în acţiuni de soluţionare cât mai eficientă a problemelor sociale cu care se confruntă persoanele în situaţie de criză.
PRINCIPII promovate şi afirmate de societate în numele cărora Fundaţia Timişoara ’89 îşi desfăşoară activitatea:
- Promovarea intereselor persoanelor asistate
· egalitatea de şanse şi nediscriminarea în accesul la serviciile sociale şi în furnizarea serviciilor sociale;
- principiul solidarităţii sociale şi deontologia asistenţei sociale - conform căruia persoanele lipsite temporar de adăpost sunt sprijinite social;
- principiul accesului liber la adăpost - conform căruia orice cetăţean are acces liber şi neîngrădit la un adăpost;
- principiul echităţii sociale-conform căruia persoanele aflate în situaţie de criză pot beneficia de asistenţă şi protecţie socială;
- respectarea drepturilor şi a demnităţii omului ;
- asigurarea autodeterminării şi a intimităţii persoanelor beneficiare ;
- asigurarea dreptului de a alege ;
- abordarea individualizată şi centrarea pe persoane ;
- încurajarea participării beneficiarilor la întregul proces de furnizare a serviciilor sociale ;
· transparenţă şi responsabilitate publică în acordarea serviciilor sociale;
- cooperarea şi parteneriatul ;
- recunoaşterea valorii fiecărei persoane ;
- abordarea comprehensivă, globală şi integrată ;
- orientarea pe rezultate ;
- îmbunătăţirea continuă a calităţii ;
- combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare
SCOPUL şi misiunea Serviciului de urgenţe Sociale
Organizarea şi funcţionarea centrului zonal de primire, ajutor de urgenţă, consiliere şi adăpostire a unor persoane aflate în situaţie de criză.
Funcţionarea unei combinaţii de servicii sociale care să asigure acoperirea:
- urgenţelor alimentare
- urgenţelor de adăpost
- urgenţelor de îmbrăcăminte
- înregistrarea cazurilor celor afectaţi, inclusiv alcătuirea de anchete sociale legate de caz
- servicii personale pentru cei afectaţi de criză
- organizarea activităţii centrului de primire
- gestionarea cazării în adăpost
- Recuperarea şi reintegrarea socială a persoanelor aflate în stradă, prevenţia sau corectarea factorilor care determină degradarea calităţii vieţii membrilor grupurilor vulnerabile din comunitate.
- prevenirea excluziunii sociale şi asigurarea protecţiei sociale pentru persoanele în criză;
- dezvoltarea serviciului de sprijin şi consiliere pe termen lung, în vederea integrării sociale a persoanelor fără adăpost;
- perfectarea, implementarea unei metodologii pentru identificarea şi evaluarea persoanelor care trăiesc în stradă pentru a preveni şi reduce fenomenul;
- monitorizarea, pe baza unor date reale, a numărului de persoane fără adăpost, precum şi a
procentului de rezolvare a cazurilor existente.
· Prin întreaga activitate se urmăreşte diminuarea, prevenirea şi combaterea
excluziunii sociale a persoanelor lipsite de adăpost, precum şi îmbunătăţirea calităţii vieţii
acestora.
Servicii:
- primirea şi găzduirea persoanelor fără adăpost cu domiciliul pe raza municipiului Timişoara, pentru o perioadă determinată de maximum 3 luni, cu posibilitatea prelungirii în situaţii bine întemeiate;
- primirea şi găzduirea persoanelor fără adăpost care nu au domiciliul pe raza municipiului Timişoara, pentru o perioadă de maximum 7 zile, cu posibilitatea prelungirii în situaţii bine întemeiate ;
- servicii de îngrijire constând în asigurarea condiţiilor pentru efectuarea unei minime igiene individuale (igienizare corporală şi a îmbrăcămintei), deparazitarea dacă este cazul, precum şi spălarea lenjeriei beneficiarilor;
- asigurarea posibilităţii de a-şi schimba îmbrăcămintea cu una adecvată anotimpului
- asigurarea condiţiilor pentru pregătirea şi servirea meselor zilnice (se are în vedere că asigurarea cu hrană este esenţială pentru viaţă, prin această asigurare se contracarează şocul crizei, se ridică moralul şi se oferă energie pentru cei aflaţi în condiţii de stres).
- consiliere psihologică (pregătire pentru planificarea următorii paşi pe calea integrării sau reitegrării), profesională, familială (în cazul crizei de familie), suport emoţional în vederea integrării sau reintegrării sociale (şedinţe de terapie psiho-socială cu scopul creşterii încrederii şi a respectului de sine pentru sporirea şanselor de reintegrare în societate); Scopul consilierii personale este şi acela de a ajuta PFA să se ajute singure şi de a-i recupera de la efectele vieţii în stradă prin oferirea de suport emoţional.
- consiliere juridică şi informarea beneficiarilor cu privire la drepturile sociale pe care le au, facilitarea accesului la alte prestaţii şi/sau servicii sociale;
- sprijin pentru obţinerea/recuperarea actelor de identitate şi/sau a documentelor de stare civilă (demersuri şi colaborare cu instituţiile din zona de origine);
- sprijin pentru găsirea unui loc de muncă şi înscrierea la cursuri de calificare/recalificare, în conformitate cu pregătirea pe care o au;
- demersuri la Caile Ferate Române pentru transportul celor proveniţi din alte zone spre reintegrarea în familie.
- sprijin pentru găsirea unei locuinţe;
- educaţie formală şi nonformală în vederea asimilării cunoştinţelor şi deprinderilor necesare integrării sociale;
- socializarea şi dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea, familia, acolo unde este cazul.
- mediere între centrele de asistenţă medicală; trimiteri pentru expertiză medicală şi tratament de urgenţă
- sprijin pentru plasare în instituţii de profil
Nota: Serviciile se acordă pentru o perioadă determinata, în scopul prevenirii dependenţei de serviciile publice şi a ajuta persoanele să-şi recâştige independenţa cât mai curând posibil.
Instrumente de lucru utilizate (conform standardelor, teoriei şi practicii în asistenţa socială)
- ancheta socială,
- grila de evaluare socio-medicală,
- plan de servicii,
- fişa de evaluare personală iniţială,
- fişe de evaluare la părăsirea centrului,
- plan personal de viitor,
- alte documente (regulamentul centrului, foi de ieşire, formular de sondare a calităţii serviciilor oferite beneficiarilor, etc.)
Proceduri de evaluare a serviciilor sociale
- formulare de evaluare a gradului de satisfacţie a beneficiarilor, discuţii, etc.
- păreri ale cetăţenilor municipiului Timişoara despre oportunitatea serviciilor.
- reacţii ale mass-media
Rezultate preconizate:
- ameliorarea fenomenului al cărui subiect sunt persoanele în situaţie de criză şi fără adăpost;
- crearea unei alternative rezidenţiale viabile pe perioadă determinată, care să asigure condiţii minime de viaţă pentru persoane fără adăpost care trăiesc pe raza municipiului Timişoara;
- reinserţia socială a persoanelor fără adăpost, efectul asistării în vederea găsirii unui loc de muncă, a unei locuinţe, înscriere la cursuri de calificare, recalificare, schimbarea comportamentului specific persoanelor care trăiesc în stradă din diverse cauze;
- accesul a unui număr cât mai mare de persoane la adăpost, la servicii de susţinere a vieţii independente;
- diminuarea numărului de persoane care trăiesc în stradă, scăderea riscului infracţional şi redarea demnităţii umane persoanelor marginalizate sau cu risc de excludere socială.
- creşterea calităţii vieţii la nivel comunitar şi a confortului urban.
- profilaxia socială (prevenirea infestării comunităţii cu boli şi epidemii; prevenirea infracţiunii juvenile şi a reacţiilor antisociale, aflarea şi reglementarea identităţii persoanelor fără nici un fel de documente personale);
Criterii de evaluare a rezultatelor:
Activitatea de consiliere în general este dificil de evaluat, natura umană, situaţia socială şi complexitatea cazurilor nepermiţând criterii de tip matematic.
Criterii ce se pot folosi: verificarea statisticilor privind creşterea /scăderea numărului de persoane aflate în stradă ce practica cerşetoria şi vagabondajul; evaluarea realizată de clienţi la sfârşitul intervenţiei (întreruperea relaţiei) cu privire la îmbunătăţirea situaţiei lor personale; evaluarea cantitativă (în medie cu focalizare pentru 8 persoane pe zi, fără intervenţiile obişnuite care vizează o medie de 50- 60 persoane)
Periodic se centralizează datele obţinute şi se realizează statistici privind situaţiile cele mai frecvente şi nevoile cele mai acute. Pe baza acestor informaţii se alcătuiesc materiale care servesc în cercetare şi materiale documentare (video) în special pentru formarea de asistenţi sociali specializaţi în activitatea cu aceste categorii de beneficiari, realizare de proiecte la nivel microsocial şi propuneri privind legislaţia socială.
Deoarece programul abordează probleme sociale extrem de dificile, rezultatele vor fi în aparenţă mai puţin spectaculoase. Din media de 500 de beneficiari într-un an (o parte dintre aceştia fiind cazuri cu intervenţie repetată sau permanentă), se aşteaptă îmbunătăţirea situaţiei personale a fiecăruia în funcţie de varietatea mare a cazurilor a cel puţin 60% dintre acestea (integrarea sau reintegrarea în familii, obţinerea de ajutoare sociale prin medierea accesului la alte instituţii de stat sau neguvernamentale, internarea în centre de ocrotire pentru copii şi persoane vârstnice, rezolvarea de probleme medicale prin medierea accesului la cabinete de profil, ajutoare materiale constând în îmbrăcăminte, mobilier etc.).
Un aspect important îl constituie realizarea unei baze de date, colecţii de dosare şi de materiale documentare foto, video şi audio, preţioase pentru cercetare şi formare de profesionişti în abordarea acestor tipuri de cazuri.
ACTIVITĂŢI
- consiliere directa: dialoguri specializate cu beneficiarii având scop informativ, educaţional, consultativ - în funcţie de caz, pentru ca persoana să ia iniţiativă şi să aibă capacităţile pentru a-şi rezolva singură problemele;
- deplasarea împreună cu beneficiarul la alte instituţii competente în vederea medierii accesului acestuia la servicii rapide şi eficiente;
- întâlniri cu asistenţi sociali de la alte instituţii cu care se lucrează în reţea pentru rezolvarea aceluiaşi caz;
- dotări de locuinţe sociale (procurare de mobilier, distribuire şi transport);
- dotare ONG-uri sociale (mobilier, utilaje, diverse alte materiale, alimente şi îmbrăcăminte);
- susţinere centre medicale, spitale (mobilier, utilaje, diverse alte materiale, alimente şi îmbrăcăminte).
Activităţile Serviciului de urgenţe Sociale se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara (Direcţia de Asistenţă Socială), Consiliul Judeţean Timiş, Poliţia Judeţului Timiş, Poliţia Comunitară, Inspectoratul de Stat pentru persoane cu handicap Timiş, Adăpostul de noapte –Pater Jordan, Universitatea de Vest Timişoara (Facultatea de asistenţă socială), Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean şi Spitalul Clinic Municipal Timişoara.
Din suma activităţilor sociale ale fundaţiei ne oprim la cele principale şi anume Serviciul de Consiliere şi Mediere pentru persoane în criză şi Adăpostul de Tranzit.
Şedinţele de consiliere:
Dialogul cu PFA se poate prelungi până la două - trei ore în funcţie de capacitatea lor de comunicare. De cele mai dese ori, odată contactul fiind stabilit, parte din beneficiari revin periodic cu diverse solicitări. Unii dintre aceştia, în special copii ai străzii s-au oferit chiar ei să sprijine programul şi deseori ne aduc din Gara de Nord, din “Centru” ori de la periferii cazuri noi, persoane care considera ei că pot fi ajutate sau necesită un sprijin imediat.
În timpul discuţiilor beneficiarii sunt serviţi cu ceai, mâncare caldă sau sandviciuri (după posibilităţile fundaţiei din acel moment).
Datorită faptului că fiecare caz are particularităţile sale ca istorie şi evoluţie, modalităţile cu care ne apropiem de el şi încercăm să îl tratăm spre rezolvare diferă, ceea ce face activitatea asistentului social şi a psihologului deosebit de complexă şi adaptată la fiecare caz în parte. Deşi aparent putem vorbi despre o tipologie a PFA, în momentul în care analizăm un caz trebuie să deosebim nuanţele pentru ca abordarea situaţiei persoanelor în criză şi în special a PFA implică o rezolvare anume. Cu atât mai mult cu cât există o interacţiune între categoriile de “locatari” ai străzii, că fenomenul cerşetoriei se suprapune peste cel al “copiilor străzii”, al modului de viaţă al persoanelor adulte fără domiciliu, fără acte de identitate, cu resurse minime care provin din munci ocazionale, reciclare a gunoaielor sau infracţionalitate.
ADĂPOSTUL DE TRANZIT
Acordarea de servicii de găzduire temporară, îngrijire, informare şi consiliere pentru un număr maxim de 24 de beneficiari, pe o perioadă determinată, cu posibilităţi de prelungire. Este un serviciu de asistenţă permanentă având următoarele obiective: Acordă servicii de găzduire în situaţii de criză socială sau de nevoi sociale urgenţe persoanelor care le necesită, 24 de ore pe zi, în orice zi a anului. Facilitarea informaţiilor privind resursele sociale existente, atât cele care ţin de primărie cât şi cele aparţinând altor instituţii sau asociaţii din oraş. Acordarea de asistenţă socială persoanelor solicitante.
Serviciului de Urgenţe Sociale - Structura de funcţionare
(cu extensiile sale: Serviciul de Consiliere şi Mediere şi Adăpostul de Tranzit)
Deşi activitatea fundaţiei a început încă din ianuarie 1990, specializarea ca Serviciu de Urgenţe Sociale s-a inaugurat în decembrie 1997. Programul fundaţiei a fost iniţial conceput să funcţioneze între orele 8 - 14, timp de 5 zile pe săptămână. Ulterior, programul funcţionează pe tot parcursul celor 24 de ore, cu concursul guarzilor puşi în dispozitiv prin parteneriatul cu Primăria Municipiului Timişoara. În funcţie de fondurile care vor susţine pe viitor acest program, personalul va fi suplimentat cu operatori de consiliere (psihologi) pentru un call center.
Echipa:
1. Coordonator – voluntar
2. Administrator – angajat (post finanţat prin proiect de Primăria Municipiului Timişoara)
3. Asistent social - (post finanţat prin proiect de Primăria Municipiului Timişoara)
4. Psiholog - (post finanţat prin proiect de Primăria Municipiului Timişoara)
5. Contabilă (post finanţat prin proiect de Primăria Municipiului Timişoara)
6. Bucătăreasă - (post finanţat prin proiect de Primăria Municipiului Timişoara)
7. 4 Guarzi – (dispozitiv finanţat prin proiect de Primăria Municipiului Timişoara)
Voluntari (în număr variabil şi cu activitate sporadică)
Buget:
Finanţarea pentru funcţionarea Serviciului de Urgenţe Sociale vizează în primul rând salariile personalului cât şi cheltuielile privind întreţinerea (consumul de gaz pentru încălzire şi apă caldă, electricitate, telefon, combustibili pentru cele două maşini de intervenţie), achiziţionarea de materiale sanitare şi de igienă, mărunte cheltuieli vizând reparaţiile şi întreţinerea sediului.
Cheltuielile de întreţinere sunt asigurate în principal de organizaţia suedeză U-ASSIST
(S.A.S. Stocholm), finanţări de proiect din partea unor cluburi Rotary din Timişoara (Rotary Club Timisoara) şi Olanda (Rotary Club Emmen), sponsorizări ale unor firme locale (ex: Calivita International Timişoara, Smithfielf Prod), donaţii private.
